Home
poze de la expoziție se găsesc la capătul paginii.
photos of the exhibition can be found towards the end of this page.

ro/en

Expoziția ¨Relații Cu Publicul¨ prezintă o seamă de cărți, zine-uri, cataloage, CD-uri și o listă de linkuri pe tema intervențiilor în spațiul public romînesc și moldovenesc, fie artistice sau arhitecturale, poetice sau politice, teatrale sau oneste, colective sau individuale, orchestrate sau improvizate, profesioniste sau amabile, autorizate sau nu, radicale sau obraznice, didactice sau educative, haioase sau serioase, dezolante sau înălțătoare, masive sau intime, evidente sau subtile, scandaloase sau confortabile, critice sau afirmative, participative sau exclusive, interactive sau doar spectaculoase, vioi sau clișeizate, permanente sau temporare, site- sau timp-specifice, conceptuale sau…nu chiar în interesul public.

Ideea de a înființa o bibliotecă ca o alternativă la cea centrală a venit deodată cu conceptualizarea proiectului neorînduială, pentru a-l extinde peste intențiile sale practice și temporare, însă cu expunere către viitor. În vizorul acestuia se află studenții, iar printre ei, cei care cel mai probabil se vor ocupa cu realizările lucrărilor la comenzi ”pentru” public și ”pentru” oraș. Comenzile oficiale nu sunt niciodată lipsite de intențiile donatorilor pentru a acumula capital politic, fapt ce ar putea fi mai acceptabil dacă artiștii ar înceta stresarea autonomiei artelor, premizele sale frumoase și supranaturale, cînd creează ceva afirmativ despre rolul anumitor personalități sau întîmplări istorice.

De fiecare dată cînd o comandă este făurită, donatorul stabilește foarte clar ceea ce trebuie făcut, pentru a se asigura că alegoria transcede între ceea s-a întîmplat și ceea ce se întîmplă. Astfel artistul se alege cu originalitatea rezolvărilor formale, iar ”conceptul” revine donatorului; deși artistului îi place foarte mult crezul ca ideea sa a fost codată în detaliile lucrării sale.

Dezbaterea despre valoarea estetică a unei lucrări în spațiul public este prea subiectivă pentru a putea decide cine are dreptate sau cine are mai puțină dreptate. Doresc să sugerez doar atât, că în conceperea lucrărilor figurative, standardul n-ar trebui să fie nimic altceva decît academismul rusesc, hiperrealismul chinezesc sau arta din cinque-, sei-, sette-, respectiv ottocento; stilizarea ajunge pe mai tîrziu. Iar în realizarea aberațiilor geometrice și monumentale punctul de referință n-ar trebui să fie nimic altceva decît minimalismul american; și nu, nu Brîncuși – în afara faptului că el a realizat lucrări publice doar cînd spațiul necesar era asigurat! (la Tîrgu Jiu și cimitirul Dumbrava din Buzău)

Deodată cu acest argument ajungem și la a treia problemă legată de sculpturile plasate recent în spațiul public și anume faptul că ele sunt inroduse într-o manieră agresivă și nefirească în spațiu. Recent, fiindcă pe durata dictatoriatelor a fost creat spațiu în momentul în care acesta nu era de ajuns. Brutal, dar nu fără viziune. Chiar și înainte de acesta, scuarurile erau întotdeauna proiectate în așa fel încât partea inutilă (piedestal și sculptură) nu înăbușea elementele ambientale (arhitectura, spațiul verde), sau au fost încorporate în ceva funcțional, precum fântînile arteziane (deși nu prea accesibile).

Bazat pe această scurtă descriere, biblioteca propune alternative la modul în care artiștii și spațiul public pot fi angajați (spațiul public ca și o entitate? păi, cel puțin, partea publică este). Cîteva lucruri trebuie menționate aici, ca tonul frazelor aparent mesianice să se dovedească pămîntești: comenzile de stat nu vor dispărea, curriculul universitar nu se va schimba în viitorul apropiat (deși la MA sculptură au început să decurgă programe foarte interesante și importante) iar studenții nu vor iniția niciodată o revoltă onestă. Conștientizarea situației definește ce poate fi obținut cu înființarea unei biblioteci la departamentul de sculptură: fiindcă fiecare proiect, care este documentat în bibliotecă, analizează cu minuțiozitate și interpretează specificitatea locului, metodele de gîndire și de creație sunt bine conturate, ca urmare, miza acestei colecții este influențarea artiștilor-în-devenire la gîndirea critică, chiar și / în special cînd se confruntă cu comenzi tematice.

Dimensiunile bibliotecii nu sunt determinate; cercetările ulterioare sunt încurajate, fie pe tema respectivă sau pe altceva (de ex. mostre înălțătoare de sculpturi publice). Una dintre ele intențiile proiectului este descentralizarea anumitori structuri existente cu inițierea proiectelor la periferie. Fiindcă descentralizarea nu se va întîmpla doar datorită existenței bibliotecii cu cincizeci și ceva de publicații, inițiative pe toate fronturile sunt necesare: din care o seamă de idei au fost formulate deja de-a lungul Infochioșcului. Ideea nu este de a dezechilibra sau favoriza un spațiu vizavi de altul, ci conceperea unei infrastructuri, care va face ca studenții să migreze între clădirile școlii (9 la număr). Una dintre opțiuni a fost stabilirea acestei biblioteci la departamentul de sculptură, ”contractarea” studenților pentru operarea acestuia, făcîndu-l vizibil, pentru a lăsa o urmă, a atrage atenția și din afara școlii. Cealaltă opțiune ar fi amplasarea unui container intermodal în curtea clădirilor de pe str. A.Vlaicu, care să funcționeze ca un spațiu multifuncțional, deschis pentru proiecte de toate tipurile, inițiate nu numai de studenții de la arte. Conceptul de bază este acela al unui spațiu, care se auto-reglementează și funcționează fără necesitatea aprobărilor venind din partea acestora. Deși fondarea unui spațiu ca atare exclusiv pe principiul bunului simț pare naiv, tehnologiile online furnizează toate soluțiile necesare: un calendar pentru a coordona programul, un forum pentru a discuta tot ceea ce se întîmplă acolo [”castigat ridendo mores”, nu-i așa?] și o secțiune de galerie, unde fiecare eveniment ar fi documentat cuprinzător, pentru a putea stabili acele puncte de referință, care regulează planurile din viitor.


The exhibition Public Relations presents a bunch of books, zines, catalogues, CD-s and a list of weblinks on the topic of interventions in the romanian and moldovan public space, be it artistic or architectural, poetical or political, theatrical or onest, collective or individual, orchestrated or spontaneous, professional or adorable, approved or not, radical or cocky, didactical or educative, nice or serious, depressing or enlightening, massive or intimate, striking or humble, scandalous or comfortable, critical or affirmative, participative or exclusive, interactive or just spectaculous, witty or clichéd, permanent or temporary, time- or site-specific, conceptual or…not really in the public’s interest.

The idea of founding a library as an alternative of the central one, came along with the conceptualisation of the neorînduială project by extending it beyond its’ practical and temporary, but forward looking, intentions. It aims no other audiences but the students, among them, focusing on those, who most probably will be dealing with commissions ”for” the public and ”for” the city.

State commissions never ever arrive without the money-donors’ intention to gain political capital, which would be more acceptable if the artist would not keep on stressing art’s autonomy and it’s wonderful, unearthly premises when creating something affirmative of certain historical figure’s or event’s role in the past. Whenever a commission is fabricated, the donor clearly defines what should be done, making sure that the allegory transcends from what has happened to what is happening. And so the artist can claim the originality of formal solutions, while the ”concept” actually belongs to the donor; but the artist likes very much to believe that he/she encoded his/her very own idea into formalist solutions.

Debating the aesthetical value of public works is too subjective for deciding who is right, even more right or wrong. I would only like to say, that in creating figurative works one should take as standard nothing less than russian academism, chinese hyperrealism or cinque-, sei-, sette- or ottocento works; styling can come after. In creating monumental geometrical aberrations one should take as standard nothing less than american minimalism; and no, not Brâncuși – except for the fact that he only did public works when the necessary space was provided! (in Tîrgu Jiu and in the Dumbrava cemetery of Buzău)

With this argument arrives the third problem of recent sculptures installed in public space, the fact that they intrude space in an aggressive and nonsensical manner. Recent, because during the dictatorships space was created if it was not enough. Brutal, but not without vision. Even before that, squares were always designed so that the useless part of it (pedestal and sculpture) either was not overwhelming other ambiental elements (architecture, green space), either it was incorporated into something functional such as artesian wells (although not really accessible).

Based on the brief description above, the library shall provide alternatives for how public space and artists can be engaged (public space as an entity? well, at least the public part of it is). A couple of things need to be mentioned here, so that the seemingly messianic tone of the writings on this website will prove themselves earthly: state commissions will not disappear, the university’s curriculum will not change any time soon (although there are very important advances on the way in the MA sculpture class) and students will never initiate an honest revolt. Being aware of this situation defines clearly what can be achieved by placing a library at the sculpture department: since in every single project, that can be found in the library, the site’s specificity is thoroughly analysed and understood, the methods of thinking and creating are well outlined, the aim of this collection will be to make artists-to-be think critically, even/especially when dealing with schematic commissions.

The size of the library is not determined; further extensions are encouraged, no matter of the topic (ex. enlightening samples of public sculptures). Another of its’ intentions is to decentralise certain existing structures by simply making something happen (and work) on the periphery. But, since this will not happen due to the simple existence of a library with fifty-something books, projects need to be initiated on all fronts: about a dozen of which were already pronounced during the Infochioșc. The idea is not to unbalance or favour one place instead of the other, but to think of an infrastructure, that would make people/students migrate among the faculties (9 buildings, to be more precise). One of the options was to start this library at the sculpture department, put it into the hands of students, take it online, so it has an imprint, so it attracts more attention from the outside as well. The other option would be to put an intermodal container in the university’s garden at A.Vlaicu street and open it up for the many possibilities, that came to surface along the consultations; the concept behind this is it’s functioning as an auto-regulatory space/place without any kind of authority or jury overseeing whatever is planned, initiated or done there. Though the foundation of such a space solely on the principle of common-sense seems very naive, online technology comes in handy: a calendar for coordonating the programme, a forum for discussing whatever happened there [”castigat ridendo mores”, doesn’t it?] and a gallery section where every happening is extensively documented, so the newcomer planners or outsiders have reference points.

 

Advertisements